Сăutare:Legea cetățeniei
Modificările la Legea cetățeniei au fost publicate în Monitorul Oficial
Modificările la Legea cetățeniei, care introduc noi soluții legislative pentru documentarea persoanelor fără acte de identitate până la vârsta de 18 ani, au fost publicate în Monitorul Oficial…
-
27 Mai 09:18
Deputații se întrunesc în ședință plenară. Proiectul care prevede reducerea perioadei de instituire a stării de urgență, pe ordinea de zi
Parlamentul Republicii Moldova se va întruni joi, 14 mai, în ședință plenară. Deputații urmează să examineze în prima lectură proiectul de lege care reglementează accesul furnizorilor de rețele…
-
13 Mai 19:11
Maia Sandu retrage cetățenia a cinci cetățeni din R. Moldova înrolați în GOTR
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a retras cetățenia pentru cinci persoane originare din R. Moldova, care au fost înrolate în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), dislocat ilegal în regiunea…
-
27 Noiembrie 2025 16:43
Parlamentul a adoptat noua lege privind cetățenia Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în lectura a doua, proiectul de lege privind cetățenia, care are drept scop crearea unui cadru legal clar, echitabil și transparent pentru dobândirea cetățeniei…
-
11 Iulie 2025 10:53
O poziționare clară înainte de alegeri. Nu mai există dubii și actorii își dau arama pe față (Revista presei)
Chișinăul exclude vulnerabilitățile din legea cetățeniei, scrie DW. Parlamentul de la Chișinău schimbă legea cetățeniei după ce mai mulți oligarhi ruși au încercat, prin fraudă, să dobândească…
-
30 Iunie 2025 09:10
Legea pentru obținerea cetățeniei române a fost modificată în Parlament. Proiectul merge la promulgare
Camera Deputaților din România a adoptat, decizional, un proiect care modifică legea cetățeniei române 21/1991, în sensul actualizării procedurilor și condițiilor de acordare a cetățeniei române.…
-
26 Iunie 2024 18:24
Legea cetățeniei Republicii Moldova va fi modificată. Ce schimbări sunt propuse
Persoanele care vor prezenta informații false, sau vor ascunde unele date pertinente, a căror cunoaștere ar duce la respingerea cererii, nu vor putea obține cetățenia Republicii Moldova. Prevederea…
-
22 Mai 2024 11:48
Legea cetățeniei R.Moldova va fi înăsprită
Legea cetățeniei Republicii Moldova va fi înăsprită. Potrivit directorului Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, noile modificări vor fi înaintate Guvernului până la sfârșitul lunii mai.…
-
23 Aprilie 2024 16:01
Legea cetățeniei române ar putea fi modificată, după ce s-au depistat dosare cu acte false
Ministerul Justiției supune dezbaterii publice Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative…
-
05 Februarie 2024 15:54
INVESTIGAȚIE | Fabrici rusești de cetățenii românești sau cum îți „găsește” Kim din îndepărtata Bașchiria niște bunici în Basarabia, pentru 7500 de euro
HotNews.ro dezvăluie pe ce se bazează firmele care le promit rușilor obținerea frauduloasă a cetățeniei română și care sunt vulnerabilitățile unui sistem creat pentru a repara o nedreptate istorică,…
-
11 Mai 2023 08:37
Cetățenia moldovenească pentru copiii cetățenilor străini, născuți pe teritoriul Moldovei, doar la cerere
Copiii cetățenilor străini, născuți pe teritoriul Republicii Moldova, vor beneficia de cetățenia moldovenească doar la solicitarea părinților, fără a le fi oferită automat de către stat. Aceasta…
-
09 Februarie 2023 13:14
În 2023 Parlamentul va realiza evaluarea ex-post a 35 de legi
35 de legi vor fi supuse evaluării ex-post de impact și evaluării ex-post juridice pe parcursul anului curent. Planul de evaluare ex-post a actelor normative pentru anul 2023 a fost aprobat de Biroul…
-
10 Ianuarie 2023 13:53
Străinii care nu au locuit în România pot dobândi cetățenia română dacă sunt căsătoriți 10 ani cu români
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia se poate acorda cetățenie română străinilor care sunt căsătoriți de cel puțin 10 ani cu cetățeni români, chiar dacă…
-
23 Noiembrie 2022 14:26
Putin a promulgat legea ce pedepsește dezertorii
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă amendamentele legislative ce prevăd pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade…
-
24 Septembrie 2022 19:00
Inițiativă legislativă: drept garantat la cetățenia Republicii Moldova pentru fiecare copil născut pe teritoriul țării
Dreptul garantat la cetățenia Republicii Moldova pentru fiecare copil născut pe teritoriul țării noastre – este obiectivul inițiativei legislative a deputatei Angela Munteanu-Pojoga, secretara Comisiei…
-
15 Iunie 2022 14:21
Programul pentru depunerea și ridicarea documentelor apostilate a fost extins, iar numărul de ghișee – suplinit
Ministerul Justiției a anunțat în cadrul unei emisiuni televizate că a soluționat problema rândurilor mari la depunerea actelor pentru apostilare.
-
09 Februarie 2022 17:15
Direcția apostilă și legalizare a actelor își modifică programul. Numărul solicitărilor s-a triplat
Ministerul Justiției a anunțat că Direcția apostilă și legalizare a actelor își modifică programul. Decizia a fost luată din cauza majorării numărului de solicitări după ce statul român a…
-
30 Noiembrie 2021 15:10
Noi condiții de intrare în Bulgaria pentru cetățenii R. Moldova
Ambasada R. Moldova în Bulgaria, Macedonia de Nord și Albania anunță că au fost introduse noi condiții de intrare pe teritoriul Bulgariei pentru cetățenii R. Moldova.
-
27 Octombrie 2021 15:53
Ambasada României în Republica Moldova va avea un program nou pentru unele servicii consulare începând cu 5 iulie
Ambasada României în Republica Moldova informează că au fost modificate procedura de eliberare a acordului șefului misiunii diplomatice/ oficiului consular, precum și programul de lucru, pentru a…
-
28 Iunie 2021 15:39
Redobândirea cetățeniei române | Anunț important privind depunerea jurământului de credință față de România
Ambasada României la Chișinău comunică faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) va organiza, pe parcursul lunilor aprilie, mai și iunie 2021, un număr de patru ceremonii de depunere…
-
05 Aprilie 2021 16:10

